Câmpurile magnetice ale Pământului au intrigat comunitatea științifică de ani de zile din cauza impactului lor asupra navigației animale. O descoperire revoluționară arată că doar 52 de aminoacizi dintr-o proteină comună sunt necesari pentru a detecta câmpurile magnetice, ceea ce sugerează că această capacitate este mult mai versatilă decât se credea anterior.
Un studiu publicat în revista Nature a arătat că proteina CRYPTOCHROME, găsită în organisme simple precum muștele, poate detecta câmpuri magnetice fără a fi nevoie de întreaga sa structură moleculară, provocând teoriile anterioare despre magnetorecepție.
Un mecanism surprinzător de simplu și versatil.
Această descoperire revoluționează înțelegerea noastră a modului în care animalele percep câmpurile magnetice. Cercetătorii arată că această capacitate nu se limitează la speciile migratoare: moleculele FAD (flavin adenine dinucleotide), împreună cu doar o mică parte de CRYPTOCHROME, sunt suficiente pentru a genera sensibilitate magnetică.
Studiul a constatat că lumina albastră este necesară pentru a activa reacția de transfer de electroni între FAD și proteină pentru acest proces. Mecanismul este atât de simplu încât poate fi prezent la multe specii, chiar și la cele care prezintă un comportament aparent mai simplu.
Experimentele efectuate pe muștele Drosophila melanogaster au arătat că chiar și o versiune trunchiată a proteinei CRY își păstrează capacitatea de a detecta câmpurile magnetice. Această descoperire este deosebit de relevantă pentru că muștele, ca multe alte animale, nu fac migrații mari, dar folosesc totuși această abilitate.
Studiul a mai constatat că proteina CRY4 de la robinul european, o pasăre migratoare, funcționează perfect la muște, indicând un mecanism evolutiv ancestral conservat. Oamenii de știință au arătat că această sensibilitate magnetică funcționează atât cu câmpuri magnetice puternice (100 mT), cât și cu câmpuri terestre mai slabe (50 μT).
Echipa a descoperit că neuronii echipați cu aceste componente moleculare își măresc activitatea electrică în prezența câmpurilor magnetice, oferind o bază neurologică pentru această capacitate senzorială. Această descoperire explică modul în care animalele pot procesa informații magnetice la nivel de creier.
Implicațiile acestei descoperiri sunt profunde: sugerează că magnetorecepția a evoluat ca o proprietate fundamentală a vieții, profitând de molecule comune precum FAD. Cercetătorii sugerează că această abilitate poate avea funcții importante pentru orientarea locală și navigația pe distanțe scurte la multe specii.
