Predecesorul crud
Nu se poate spune nici o clipă că Siria a intrat într-o perioadă fericită și pașnică la sfârșitul anului 2024, când Bashar al-Assad a căzut într-un ritm rapid și foștii rebeli au preluat puterea la Damasc. Regimul, aflat atunci în vigoare de mai bine de o jumătate de secol era cunoscut pentru faptul că nu era deloc subtil atunci când venea vorba să elimine vocile antiguvernamentale. Ar fi o listă lungă, dar există câteva mișcări deosebit de crude pe care localnicii și le amintesc încă:
- Un moment deosebit de crud la începutul anilor 1980 Asediul orașului Hama. La acea vreme, localnicii își manifestau de ani de zile nemulțumirea față de guvern, recurgând adesea la mijloace radicale, inclusiv atacuri cu bombă și împușcături armate, de obicei împotriva ofițerilor din armată sau a birocraților de rang înalt. Situația a fost exploatată pentru a consolida forțele islamiste, care puteau conta și pe sprijinul puterilor externe. Atacurile sporadice au fost îndelung combătute de autorități, însă, după masacrarea unor cadeți militari în 1979, Hafez al-Assad nu a ezitat să vorbească: mii de tancuri blindate, elicoptere de atac și soldați au respins atacurile anterioare. Islamiștii au declarat jihadul împotriva guvernului, ceea ce a dat un nou cadru situației deja tensionate, iar un război civil a început să se desfășoare. În acest moment, au avut loc confruntări grave în mai multe orașe, dar centrul evenimentelor a rămas Hamas. Revolta s-a încheiat în cele din urmă în 1982, când forțele guvernamentale siriene au decis să ia măsuri mai dure ca niciodată. Centrele rebelilor din oraș au fost practic bombardate până la distrugere, iar în timpul asediului, care a durat aproape o lună, se estimează că au murit 5 000 de oameni, mulți dintre ei civili, iar unii până la 40 000.
Masacrul din Hama În februarie 1982, orașul sirian Hama a fost martorul unuia dintre cele mai brutale episoade din istoria modernă a Orientului Mijlociu. Sub ordinele președintelui Hafez al-Assad (tatăl lui Bashar), armata siriană a ucis mii de civili. iată ce s-a întâmplat:
– ilmfeed (@IlmFeed)
- Deși astfel de evenimente spectaculoase și dramatice nu au avut loc pentru o lungă perioadă de timp, organizarea islamiștilor a fost luată sângeros de serios la Damasc de atunci încolo și nu au fost nediscriminatorii în mijloacele lor de zdrobire a rezistenței. După evenimentele din 1982, conducerea din Siria a trecut la o politică vizibil mai dură, mulți oameni ajungând la închisoare, unde au fost comise atrocități grave împotriva suspecților. În țară s-a dezvoltat o veritabilă rețea, sistemul penitenciar fiind unul dintre principalele instrumente folosite pentru intimidarea populației. Deși încă nu se știe exact ce s-a întâmplat în aceste instituții, căderea sistemului a dezvăluit că mii (chiar zeci de mii) ar fi murit în aceste locuri de-a lungul anilor.
- S-ar putea vorbi pe larg despre atrocitățile războiului civil sirian, niciuna dintre părți nu poate fi foarte mult exonerată în această privință. În confruntările sângeroase din 2011, aproape 600 000 de oameni au fost uciși, milioane au fost strămutați și orașe întregi au fost distruse. Zeci de civili au fost victime ale unor incidente în care au fost folosite cele mai crude mijloace: bombe butoi pline cu cuie au fost aruncate în centrul orașelor, spitalele și școlile au fost adesea distruse, iar gazele otrăvitoare au fost folosite în mai multe rânduri.
Până în 2020, regimul lui Bashar al-Assad a fost practic victorios, deși ciocnirile la scară mică au indicat mai devreme că luptele erau departe de a se fi încheiat. Apoi, la sfârșitul anului 2024, rebelii au lansat un atac surpriză asupra orașului Alep, iar evenimentele au continuat fără încetare: orașele au căzut unul după altul, forțele guvernamentale fărâmițate fiind incapabile să reziste presiunii.
La începutul lunii decembrie, regimul a căzut și o nouă forță a preluat puterea la Damasc: Hajjat Tahrir as-Sam (HTS), sau Organizația pentru Eliberarea Levantului.
Istoria anterioară a atacatorilor nu a risipit incertitudinea că evenimente grave similare s-ar putea întâmpla în țară. Nu este o coincidență faptul că gruparea a fost inclusă pe lista organizațiilor teroriste în multe țări din întreaga lume, deoarece nu au fost deloc reținuți în zonele pe care le controlează în Idlib. Cu toate acestea, radicalii și-au atins în esență obiectivul prin utilizarea forței brute: s-au distins de grupurile insurgente rivale și au suprimat, de asemenea, rezistența din partea populației. Principala lor figură a fost Mohamed al-Julani, în prezent președinte „interimar” al Siriei sub numele Ahmed al-Saraa, pe capul căruia există o recompensă de 10 milioane de dolari în Occident pentru activitățile sale teroriste.
După preluarea surprinzătoare a puterii, HTS
au încercat să asigure populația în toate modurile posibile că, în esență, s-au „consolidat” și și-au lăsat în urmă trecutul radical.
Într-adevăr, au existat eforturi serioase de a calma situația, poate cele mai spectaculoase fiind cele ale lui al-Juliani însuși: acesta și-a schimbat numele mișcării cu numele de familie, iar fosta uniformă militară cu un costum pentru a arăta lumii că epoca s-a încheiat. Mâinile conducerii de la Damasc trebuie să fi fost dureroase de la atâtea eliberări condiționate, deoarece politicienii din regiune aproape că au făcut coadă pentru o strângere de mână spectaculoasă. Părea clar că suflă vânturi noi, dar mai multe despre asta mai târziu. Deci, din exterior, părea că schimbarea venise într-adevăr, că urma o epocă mai calmă, că banii străini vor începe în curând să curgă, iar Siria va fi pe drumul spre redresare.
O schimbare neliniștitoare
Dar, în fundal, evenimente tulburătoare au continuat să se desfășoare. Forța principală și conducerea militară a HTS a fost întotdeauna determinată în mare parte de islamiști radicali recrutați din străinătate. În Siria au existat, de asemenea, radicali interasiatici, ceceni și alți radicali care au rămas în țară după căderea regimului. Deși cele mai importante informații au fost știrile despre consolidarea treptată din mass-media internațională, în fundal a devenit din ce în ce mai clar că acest lucru nu era deloc așa cum era prezentat. Circulau multe rapoarte și zvonuri conform cărora celulele radicale nu cruțau populația rurală. În special, atrocități sângeroase au loc în zonele locuite de alawiții care au condus fostul regim. Unele imagini arătau, de asemenea, unități loiale lui Assad care se săpau în zone muntoase inaccesibile, așteptând să acționeze în curând împotriva noului regim. Alții au fost nemulțumiți de proces, inclusiv în nord-est, kurzii au făcut mult timp pași foarte precauți (spre surprinderea lor, aseară a fost anunțat un acord cu Damascul), în timp ce în sud, druzii au format o miliție independentă, unele grupuri cerând ajutorul Israelului pentru a-și pune în aplicare planul de independență.
Situația tensionată, dar în aparență „cvasi-chiară”, a fost brusc răsturnată pe 7 martie.
În această dimineață devreme, a apărut vestea că un grup de oameni înarmați din Alavite au atacat orașul de coastă Jabla, vizând oameni înarmați din HTS (sau, mai oficial acum, „guvernul de tranziție”), ucigând în total 16 soldați. Era de așteptat ca Damascul să nu lase acest lucru fără răspuns și să trimită imediat întăriri semnificative în zonă pentru a „pune capăt insurgenței”. Cu toate acestea, evenimentele au luat o turnură sângeroasă, iar o serie de imagini brutale au inundat internetul, ucigașii islamiști nefăcând niciun secret din faptul că, în esență, erau angajați în curățarea etnică în zonă. Ei înșiși au capturat imagini din ce în ce mai brutale, în unele cazuri arătându-și cu mare mândrie infamele bombe baril aruncate asupra civililor. În cursul weekendului, represaliile brutale au continuat, fiind raportate cel puțin 1 000 de persoane ucise, marea majoritate dintre acestea fiind civili. Pentru o lungă perioadă de timp, guvernul a refuzat să comenteze evenimentele, dând practic mână liberă represaliilor. Abia duminică seara, Ahmed al-Saraa a considerat oportun să se adreseze populației cu privire la evenimentele din Latakia. Cuvintele sale nu au lăsat nicio îndoială cu privire la ceea ce a vrut să spună:
Acum, în acest moment critic, ne confruntăm cu un nou pericol, deoarece rămășițele celuilalt regim, cu sprijinul elementelor străine, încearcă să înceapă un alt război civil și să tragă țara noastră spre un război civil pentru a o diviza, a-i distruge unitatea și stabilitatea.
Întâmplător, la sfârșitul discursului său, el a adăugat că cei care au „dăunat” populației civile vor fi aduși în fața justiției și trași la răspundere. Cu toate acestea, cuvintele sale nu au lăsat nicio îndoială cu privire la ceea ce el consideră a fi cea mai mare problemă a țării și la comunicarea care va urma în perioada următoare:
este aproape inevitabil ca viitoarele mișcări sau critici antiguvernamentale să fie în mod clar puse pe seama activităților destabilizatoare ale rămășițelor fostului regim Assad, iar represaliile extreme împotriva problemelor pe care Damascul le-a identificat astfel pot fi acceptabile.
El poate atenua această poziție radicală prin responsabilizarea spectaculoasă a soldaților care au fost implicați în răzbunare. Cu toate acestea, este destul de clar că Siria condusă de al-Saraa a stat deoparte și a privit cum zeci de civili au fost uciși de proprii săi oameni înarmați, fără nicio bază sau justificare în statul de drept.
Președintele Siriei, Ahmed al-Sharaa, tocmai a ținut un discurs adresat națiunii cu privire la ceea ce se întâmplă în prezent în nord-vestul țării, în jurul guvernoratului Latakia: „Ne confruntăm acum cu un nou pericol în acest moment crucial, în sensul că rămășițele celorlalte
– OSINTdefender (@sentdefender)
Confuzie de imagine cu răsturnare de situație
La Damasc, conducerea politică trebuie să se întrebe acum cum să iasă din această situație, în timp ce se confruntă cu reacția lumii la masacrul masiv. Până acum, este aproape surprinzător de bine primit de fostul lider al-Qaida, mulți politicieni influenți din Orientul Mijlociu și din Occident și-au exprimat speranța pentru o nouă eră, mai pașnică, în Siria. S-a speculat că majoritatea sancțiunilor (unele relaxări au fost deja făcute) care au fost impuse țării de către regimul Assad, în principal pentru atrocitățile împotriva populației, ar putea fi ridicate în curând. Represaliile sângeroase au determinat jumătate din lume să se exprime, inclusiv
al-Saraa poate presupune pe bună dreptate că își poate lua adio de la bunăvoința internațională.
Actorul-cheie în acest sens ar putea fi Statele Unite, deoarece mulți au depins până acum de Washington pentru reconstrucția Siriei. În acest sens, însă, perspectivele Damascului nu arată prea bine, acum că ne uităm la reacțiile sale:
- „Cea mai reținută” a fost din partea Uniunii Europene, care a emis o scurtă declarație prin care condamnă mișcările împotriva „forțelor guvernului interimar” și apoi „violențele împotriva civililor”. Scurtul document, de asemenea a făcut apel la „actorii externi” să „respecte suveranitatea Siriei”. Deși cele câteva fraze nu sunt foarte informative, UE pare să dorească să „rămână în afara acțiunii” pentru moment.
- Ministrul britanic de externe David Lammy a mers direct a numit evenimentele de pe coasta siriană „îngrozitoare”.
- Rusia s-a pronunțat, de asemenea, exprimându-și îngrijorarea cu privire la „deteriorarea rapidă a situației de securitate”. Moscova a făcut apel la autoritățile de la Damasc să pună capăt vărsării de sânge.
- Israelul vecin a mers însă mai departe în declarațiile sale, Ministrul de externe Israel Katz a declarat categoric că „al-Juliani este un terorist islamist care a fost instruit la o școală al-Qaeda”. Opinia Ierusalimului nu este totuna cu cea a Damascului, deoarece se așteaptă ca Washingtonul să își alinieze puternic poziția cu cea a Israelului, iar declarația lui Katz nu este de bun augur pentru al-Saraa.
- Statele Unite nu au luat o poziție oficială până duminică seara, când secretarul de stat Marco Rubio a cerut ca „teroriștii islamiști radicali” să fie trași la răspundere, indicându-i pe străini.
Situația a escaladat până la punctul în care evenimentele au fost discutate luni, cu ușile închise, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Cu toate acestea, perspectivele nu sunt foarte bune pentru Damasc, deoarece marile puteri au fost reticente în a ridica represaliile „fostei” conduceri islamiste împotriva civililor, și nu se poate baza decât pe bunăvoința UE, dar s-ar reflecta negativ asupra factorilor de decizie de la Bruxelles dacă ar continua să insiste pentru ridicarea sancțiunilor.
Între timp, se speculează tot mai mult că un fel de împărțire ar putea fi soluția în Siria, un exemplu:
O soluție cu trei state este singura soluție pentru o Sirie pașnică : Zona roșie: statul șiit și alawit Zona verde: statul sunnit (teroriștii lui Jolani) Zona galbenă: statul kurd și druz (aliații Americii și Israelului)
– Dr. (Eli)
Acest tip de gândire este încă nemaiauzit la Damasc, dar din ce în ce mai multe grupuri din țară îl susțin. Există încă puține apeluri internaționale pentru împărțirea Siriei în regiuni, conduse în principal de minorități religioase și etnice, dar nu ar fi surprinzător dacă aceste voci ar crește.
Evenimentele din ultimele zile sugerează că HTS și Ahmed al-Saraa au confirmat, în esență, temerile: în Siria se instaurează același regim represiv și metodic fără rușine ca în timpul regimului Bashar al-Assad, care a fost înlăturat.
Fracturi serioase au apărut deja în țară în ultimele trei luni, iar nemulțumirea diferitelor facțiuni față de conducerea islamistă nu se va diminua cu siguranță după aceea. Rămâne de văzut dacă represiunea brutală își va atinge scopul, iar grupurile intimidate se vor retrage, sau dacă rezistența va prinde acum cu adevărat avânt și Siria se întoarce acolo unde a fost în ultimii 14 ani: război civil permanent. Încă nu se poate răspunde la aceste întrebări, dar este sigur că evenimentele din acest weekend vor reprezenta o piatră de hotar pentru viitor, deoarece iluzia unui sistem „restrâns, consolidist” care a fost construit cu grijă pentru ca lumea să vadă.
Sursa imaginii de copertă.
