Cei mai mulți dintre noi ajung în cele din urmă la un punct în viață în care se întreabă: „Asta este?” Pentru unii dintre noi, este un punct de cotitură; pentru alții, este un fel de sentiment sâcâitor că lucrurile ar fi putut fi diferite dacă am fi făcut alte alegeri mai devreme în viața noastră.
Un profesor spiritual spune că această întrebare esențială este o șansă de creștere transformatoare care duce la o viață mai iluminată și mai împlinită – o oportunitate pe care prea mulți dintre noi nu o profită niciodată
Profesorul spiritual Don Oakley spune că există 8 stadii ale maturității umane, însă majoritatea dintre noi ajungem doar la stadiul 3.
Oakley, directorul general al clinicii din Tazewell, Tennessee, este profesor de meditație și spiritualitate non-duală, o filosofie care vede lumea și tot ceea ce se află în ea ca pe un întreg coeziv și respinge dihotomiile convenționale, cum ar fi separarea dintre sine și celălalt sau dintre minte și corp, de exemplu.
Fost student al lui Eckhart Tolle, Oakley a scris mai multe cărți despre spiritualitate și trezirea spirituală. Într-un videoclip recent, el a aprofundat diferitele etape ale maturității umane.
Stadiul 1: Conștientizarea nonconceptuală
Aceasta este, practic, copilăria noastră – în care suntem toți instinct și experiențe senzoriale, dar, a explicat Oakley, nu suntem încă capabili să „gândim sau să formăm concepte”.
Ca exemplu, Oakley a folosit experiența nevoii de a schimba un scutec atunci când suntem bebeluși. Știm că scutecul murdar ne face să ne simțim inconfortabil, „dar nu avem gândul „când se va ocupa cineva de acest scutec?”” Știm doar că nu ne place, și asta e tot.
Etapa 2: Programarea
Apoi, suntem condiționați, atât în bine, cât și în rău. Învățăm să mergem, să vorbim, să citim, să scriem, să ne legăm șireturile și toate celelalte activități zilnice necesare pentru a fi un om de bază, funcțional.
Oakley a observat că aceste lucruri nu ne sunt insuflate în mod intenționat sau implicit, ci mai degrabă le preluăm din experiență și condiționare socială, adesea prin intermediul acțiunilor altora.
„Pur și simplu se întâmplă”, a spus el. „Nu există nicio vină aici – părinții noștri care au avut un rol major în condiționarea noastră au fost ei înșiși profund condiționați.”
Etapa 3: Existența robotică normală
Dacă sunteți un tip obișnuit, de rând, acest lucru probabil vă sună familiar. Acesta, spune Oakley, este stadiul în care ne găsim un loc de muncă, formăm relații, cumpărăm sau închiriem case și „.
Dar este mai mult decât simpla supraviețuire. „Putem avea impresia că ne luăm propriile decizii”, a explicat Oakley, „dar aceste alegeri sunt puternic influențate de condiționarea noastră din copilărie”.
Chiar dacă viețile noastre sunt împlinite, multe dintre aceste alegeri sunt motivate de ceea ce „ar trebui” să facem. „Am ajuns să credem: „Ei bine, hei, așa sunt eu””, a explicat Oakley. Deoarece majoritatea dintre noi am semnat același contract tacit, avem tendința de a nu observa că nu suntem cu adevărat la cârmă – și, în mod esențial, nu depășim niciodată această etapă.
Etapa 4: Un punct de cotitură
Unii dintre noi, însă, sunt zguduiți din existența noastră „robotică”” de un eveniment neprevăzut. Oakley a spus că „un șoc este aproape întotdeauna necesar pentru a rupe transa”. Acesta poate fi un deces, o pierdere a locului de muncă, un diagnostic sau chiar ceva de genul
Oricare ar fi cazul, ne face „să realizăm destul de brusc că viața este finită și că o mare parte din ea ne-a scăpat deja”, ceea ce ne stimulează să începem să punem sub semnul întrebării viețile pe care le-am construit și condiționările pe care le-am construit. Acest lucru duce la o bifurcație în drum: Într-o direcție, status quo-ul; în cealaltă, noi posibilități, care conduc în cele din urmă la următoarea etapă de dezvoltare.
Etapa 5: Punerea marii întrebări
Odată ce începem să ne reexaminăm viețile și convingerile, Oakley susține că ajunge să existe un elefant proverbial în cameră.
„[We] ne întrebăm: „Cine sunt eu, de fapt?””, iar răspunsul nu este adesea ceea ce ne așteptăm – o realizare a faptului că totul, de la relațiile și carierele noastre până la convingerile și amintirile noastre, poate fi legat de ceea ce suntem, dar nu ne definește în întregime.
„Dacă punem întrebarea cu integritate”, a spus Oakley, „rămânem cu singurul răspuns sincer: Nu știu”. Oricât de șocant și poate chiar înspăimântător ar putea fi acest răspuns, Oakley a spus că aici se întâlnește adevărul.
Etapa 6: Descoperirea a ceea ce am fost întotdeauna
Când începem să săpăm în această întrebare esențială, descoperim că răspunsul se află în principal în ceea ce am fost înainte de condiționarea noastră. „Este aceeași conștiință cu care ne-am născut”, a spus Oakley. „Doar că am pierdut-o din vedere pe măsură ce am fost încălțați în rolurile noastre de adulți.”
„Această conștiință este uneori numită adevărata natură sau spirit”, a continuat el să explice. „Este ființa noastră esențială”, iar descoperirea ei, a spus el, este adesea o „ușurare enormă”.
Etapa 7: Stabilizarea descoperirii noastre
Odată ce ne-am descoperit „adevărata natură”, mai avem puțin de exersat. A trăi acest lucru cu sinceritate într-o lume care insistă să ne conformăm unui mod prestabilit de a face lucrurile – un mod care – nu este, până la urmă, un lucru ușor.
Ceea ce urmează este un fel de sesiune de practică. „Claritatea poate părea să vină și să plece”, a explicat Oakley. „Aceasta nu este o greșeală. Este de fapt viața care ne învață cum să ne găsim drumul spre casă din nou și din nou.”
Etapa 8: Alinierea cu viața
Odată ce am trecut prin această perioadă de practică, Oakley a spus că viețile noastre interne și externe încep să fuzioneze.
„Sentimentul unui sine personal separat de restul vieții se dizolvă”, a spus el, iar odată cu aceasta vine acceptarea circumstanțelor noastre și o cale de urmat mai aliniată, bazată pur și simplu pe „a face următorul lucru evident în serviciul vieții ca întreg”.
Atunci când ne trezim la această „aliniere cu modul în care viața se desfășoară, clipă de clipă”, a explicat Oakley, acea eră a descoperirii continuă pentru tot restul vieții noastre și face ca toată munca grea depusă pentru a ajunge la etapa finală să merite fiecare moment.
