Poate fi incredibil de dificil pentru profesori să se confrunte cu părinți dificili sau dezinteresați. Profesorii au adesea cele mai bune intenții cu elevii lor, dar atunci când părinții nu îi sprijină sau nu sunt implicați, acest lucru poate crea mult stres pentru toată lumea.
O profesoară a împărtășit situația pe care a întâlnit-o în meseria sa. Ea a afirmat că „dacă nu știi câteva lucruri de bază despre copilul tău, cum ar fi cine este profesorul său sau ce învață la școală, dar copilul tău eșuează și are nevoie constant de sprijin, ești un ratat”.
Iată cele 15 tipuri de părinți „ratați” pe care această profesoară le-a întâlnit la locul ei de muncă:
1. Părinții care își lasă copiii cu oricine și oricând
Nu oricine ar trebui să aibă încredere să aibă grijă de copiii dumneavoastră. Părinții care sunt nepăsători în ceea ce privește îngrijirea copiilor dau dovadă de o lipsă de preocupare care poate prezenta riscuri enorme pentru copiii lor, mai ales dacă persoana care îi îngrijește nu este demnă de încredere sau echipată pentru a oferi îngrijirea adecvată.
Este important să abordați aceste preocupări din perspectiva siguranței, a bunăstării emoționale și a nevoilor de dezvoltare ale copilului. Fiți atenți cu cine vă lăsați copiii.
2. Părinții care își văd copiii ca pe niște concurenți
Atunci când părinții își văd copiii ca pe o competiție, se poate crea un mediu toxic care afectează semnificativ bunăstarea emoțională și psihologică a copilului. De asemenea, poate fi o situație în care propriile probleme sau dorințe nerezolvate ale părintelui sunt proiectate asupra copilului.
3. Părintele care are probleme de abuz de substanțe
Atunci când părinții cu probleme de abuz de substanțe vin la școală, se poate crea o situație dificilă atât pentru copil, cât și pentru personalul școlii. Evident, siguranța elevului devine principala preocupare.
4. Părinții care nu sunt implicați activ în viața copiilor lor
Implicarea activă este . De exemplu, să cunoască numele profesorilor copiilor lor și să știe ce studiază aceștia la școală. Acest lucru îi ajută pe copii să simtă că sunt văzuți și ascultați în cadrul gospodăriei.
5. Părinții care nu au rutină sau structură pentru copiii lor.
Rutinele și structura sunt fundamentale pentru crearea unui mediu stabil și sigur în care copiii se pot dezvolta emoțional, social și academic. Lipsa de structură poate contribui la sentimente de nesiguranță și anxietate, ducând la schimbări de dispoziție imprevizibile. Copiii se dezvoltă prin consecvență și se simt mai stăpâni pe situație atunci când știu la ce să se aștepte.
6. Părinții care echivalează frica cu respectul
Acest lucru poate crea o dinamică toxică în relația părinte-copil. Această abordare a educației parentale se bazează pe ideea că copiilor ar trebui să le fie frică de părinți pentru a le arăta respect sau supunere. Deși poate părea eficientă pe termen scurt, poate avea efecte negative pe termen lung asupra dezvoltării emoționale, a stimei de sine și a capacității copilului de a forma relații sănătoase.
7. Părinții care încurajează sau susțin comportamentul rău al copiilor lor
Unii părinți ar putea ignora sau sperând că se va rezolva de la sine sau crezând că nu este mare lucru. Ei ar putea respinge acțiuni precum minciuna, hărțuirea sau comportamentul lipsit de respect pentru că nu vor să se confrunte cu problema. Este posibil ca, în necunoștință de cauză, ei să își pregătească copiii pentru provocări care le afectează dezvoltarea socială, emoțională și academică.
8. Părinții care își pun copiii unul împotriva celuilalt
Părinții care își pun copiii unul împotriva celuilalt creează un mediu de rivalitate, concurență și resentimente în familie. Unui copil i se acordă în mod constant mai multă atenție, laude sau recompense, în timp ce ceilalți se pot simți neglijați sau subestimați.
Deși conflictul și rivalitatea între frați pot fi prezente în mod natural în cadrul unei dinamici familiale normale, părinții nu ar trebui să le încurajeze ca metodă parentală.
9. Părinții care nu au simțul decorului
Lipsa de decor se poate prezenta în diverse moduri, de la maniere proaste și acțiuni nepotrivite în public până la nerespectarea limitelor și a normelor sociale. Decorul poate descrie, de asemenea, modul în care un părinte se prezintă pentru copiii săi prin îmbrăcăminte și aspect. Desigur, aducerea copiilor la școală în pijama dimineața poate să nu fie o problemă majoră, dar purtarea pijamalei la o conferință părinte-profesor după-amiază nu este.
10. Părinții care sunt supraprotectori sau autoritari
în viața copiilor lor, care deseori se învârt în jurul lor pentru a gestiona totul, creând puțin spațiu pentru independență. Acest lucru poate crea dependență, atunci când copilul nu poate funcționa fără aportul constant al părinților săi. Copiii părinților elicopter simt adesea o presiune imensă pentru a răspunde așteptărilor ridicate ale părinților lor.
, profesor asociat clinic de psihiatrie la Spitalul Presbiterian din New York, a explicat: „Obstacolele pe care trebuie să le depășească îi ajută pe copii să-și dezvolte reziliența, să-și dezvolte abilitățile de a face față lucrurilor dificile. Pe măsură ce cresc, sunt capabili să spună, atunci când se confruntă cu o provocare: „Ei bine, am trecut peste asta, așa că probabil pot trece și peste asta””.
Dr. Saltz a adăugat: „Copiii trebuie să învețe prin încercări și erori – asta a mers, asta nu a mers. Acesta este un lucru cu care părinții pot avea dificultăți, pentru că, desigur, ei nu vor să își vadă copiii suferind deloc. Dar fără suferință, nu dezvolți nicio abilitate.”
11. Părinții care își proiectează toate eșecurile asupra copiilor lor
Părinții își plasează adesea dorințele neîmplinite, regretele și nesiguranța asupra copiilor lor. Acest tip de parenting poate fi dăunător din punct de vedere emoțional, deoarece poate crea o presiune imensă și confuzie pentru copil. De exemplu, un părinte care nu a reușit să devină atlet profesionist își poate împinge copilul să exceleze în sport, indiferent de interesele sau talentele copilului.
12. Părinții care sunt superficiali, materialiști sau superficiali
Astfel de părinți tind să prioritizeze succesul exterior și aprobarea societății în detrimentul unor valori mai profunde precum conexiunea emoțională sau dezvoltarea personală. Copiii crescuți într-un mediu materialist ar putea crește cu o dorință puternică pentru bogăție materială și statut. De asemenea, s-ar putea să se lupte cu găsirea adevăratei fericiri deoarece au fost condiționați să urmărească indicatorii externi ai succesului.
13. Părinții care își critică constant copiii
14. Părinții care își presează copiii pentru câștiguri financiare
Acești părinți își pot privi copiii nu ca pe niște indivizi cu propriile lor vise și aspirații, ci ca pe niște instrumente pentru a-și atinge propriile obiective financiare. Acest lucru ar putea include împingerea copiilor în activități precum sportul, divertismentul sau afaceri care se așteaptă să genereze venituri. În căutarea succesului financiar, acești părinți pot trece cu vederea nevoile emoționale sau psihologice ale copiilor lor.
15. Părinții care sunt combativi cu oricine se află în preajma copiilor lor
Fie că este vorba de un profesor care oferă feedback constructiv sau de un alt părinte care face o observație, părintele combativ se poate simți ofensat și poate răspunde agresiv. Acești părinți tind să sfideze sau să subestimeze figurile de autoritate, cum ar fi profesorii, personalul școlar sau alți adulți aflați în poziții de responsabilitate. Aceștia pot refuza să respecte regulile sau să respingă sfaturile profesioniștilor, creând tensiune și subminând respectul pentru cei responsabili. Copiii cu părinți combativi se simt adesea anxioși sau temători, în special atunci când se află în situații publice sau sociale în care părinții lor pot deveni certăreți.
Sylvia Ojeda este o autoare cu un deceniu de experiență în scrierea de romane și scenarii. Ea se ocupă de auto-ajutor, relații, cultură și subiecte de interes uman.
